vineri

Din cand in cand

Privesc cerul plin de incredere.
Acest "cadavru care creste", asa cum i-a spus Eugen Ionesco timpului sa ne aduca numai ce ne dorim...
La multi ani!

luni

Don Quijote si eu

in clasa a IV -a am primit pentru "Merite la invatatura" cartea Don Quijote aparuta la BPT. (Am facut o pauza ca sa caut cartea, dar inutil, ieri am vazut-o, astazi nu mai dau de ea!). Sa fi alergat eu toata viata dupa mori de vant? sa vad imposibilul posibil? Sa vad dragostea acolo unde nu este? Sa simt soarele in plina ploaie? Sa-mi fi fost iarna o vesnica primavara plina de speranta? Acea carte alesa de o invatatoare total dobitoaca, imi amintesc prea bine!  sa fi fost premonitoare?
Sa ne bucuram de ce nu putem schimba!

despre tipologiile lui don quijote

apropiindu-se de  de morile tacute si masive
don quijote iese in fuga din don quijote din armura
care iese din don quijote de pe cal
care iese din  don quijote care bea ceai pe sa
care iese din   don quijote care viseaza
care iese din  don quijote caruia ii bate inima.

Acesta este o bucata din poezia cu numele subliniat a lui Stefan Ciobanu intalnita de mine in "Viata Romaneasca" 3-4/2013. Acum observ ca am rupt foile de la 97 la 116. Oare de ce?





si ce daca, despre libertatea mea

cat de liber ma simt cand nu ma suna nimeni care de fapt are nu stiu ce banuiala

miercuri

mai certat

mi-am inchis toate conturile mai putin twitter-ul, pierdeam prea mult timp cu ele si asa mai departe;
recitesc Pescarusul cu o mare placere, ramane piesa mea favorita din tot ce s-a scris de-a lungul timpului;
ieri a fost ziua lui J, in loc de urare i-am trimis mesaj ca B a castigat premiul UNITER pentru dramaturgie, sunt egoist, dar si el nu m-a sunat niciodata de ziua mea, cred ca nici nu stie cu exactitate cand este; apropos, astazi este ziua lui D cu care nu mai vorbesc de cel putin patru ani, bine, le urez de aici sa aiba parte numai de bucurii.
de doua saptamani mama lui R nu-mi mai vorbeste, Coana mare, asa cum ii spun eu fara ca ea sa stie, a inteles ca am facut-o proasta cand i-am spus ca astept de la oamenii cu care ma intalnesc sa-mi raspunda la asteptari si sa vorbim  numai despre ce ma intreseaza , daca nu, consider ca-mi pierd timpul si atunci prefer sa nu-i intalnesc sau daca nu am de ales, aleg sa tac pur si simplu; i-am spus ca nu consider pe nimeni prost (nici nu stiu ce inseamna asta!), pentru ca oricine poate sa vorbeasca in cunostinta de cauza macar despre ceva: cum gateste nu stiu ce, vreme, ritualul de inmormantare, cum se coase un buzunar etc. singura problema fiind ca pe mine nu m-ar interesa, in fond fiecare dintre noi funtem interesati , la un moment dat, de ceva sau de altceva;
 asta e.

sâmbătă

ce m-a incantat azi

A post shared by Hilary Ellis (@drawntothread) on

pomenirea


am ajuns la varsta la care incepem sa ne pese de cei care ne-au murit, de obiceiuri, de boli, sa tin minte nume de spitale si de doctori si asa mai incolo; printre drumurile zilei mi-a iesit in cale un batran care cersea pe trotuar in fata la carmangeria de pe Mantuleasa  - parea pasionat de alcool-, si mi s-a parut potrivit sa-i dau de pomana in  memoria tatalui meu; a luat banii si a inceput sa se roage sa-mi dea Dumnezeu sanatate, stai! i-am spun aproape fara sa-l pot opri, sunt pentru tatal meu, roaga-te sa-i fie iertate pacatele..., parea ca nu a inteles, dar in cele din urma, vazand ca eu insist, a spus : "Fie, asa cum vrei tu...". M-am indepartat cu inima indoita, imi parea rau ca batranul nu a inteles din prima ce-l rugasem si ca  "pomana" mea  putea sa nu-si atinga scopul..
 Ieri tata si-ar fi serbat ziua de nastere ... din  nefericire tatal meu a fost doar strainul cu care am luat masa de cele mai multe ori...

marți

pe aici, pe acolo

  am avut un inceput de an plin de durere, cum nu si-l poate dori nimeni; oricum, nici nu am avut ragaz sa ma gandesc la ce sa-mi propun sa realizez in acest nou an fara sot, nu ca ar conta foarte mult, dar era un fel de traditie, chit ca nu-mi reusea nici a miia parte din "planul" propus la cumpana anilor...Sunt fara obiective, fara scopuri inalte, fara orizont. Intrevad si un avantaj, la sfarsitul anului, ca niciodata, imi voi putea spune, fara sa ma mint, privindu-ma in ochi, deci, ca m-am tinut de cuvant, ca nu am facut nimic care sa ma valorizeze ca individ.
 p.s. poate reusesc sa citesc macar doua carti pe luna, ar fi minunat