miercuri

Premiul

- D., mama, e tarziu, scoala-te  sa te duci la gradinita.
- Dar eu nu ma mai duc la gradinita, eu merg la scoala...
- ...
Bunica a crescut singura doua fete care nu au apucat sa-si vada tatal, acesta a murit in 1941 la Tiganca, la cativa kilometri de granita Romaniei,cu cateva luni inainte sa se nasca mama mea. Bunica S. pleca cu noaptea in cap la camp, iar dupa ce se intorcea acasa si termina treburile gospodariei se apuca sa coasa la plapumi pentru femeile din sat. Pe la sfarsitul verii lui '47 toate prietenele de joaca ale mamei, mai mari cu cu un an ca ea, au fost inscrise la scoala; mama ce era sa faca? sa ramana singura la joaca?, nu, nici vorba, a rugat-o pe sora mai mare, care trecea in clasa a III- a, sa o inscrie si pe ea si asa a ajuns la sase ani neimpliniti in clasa intai. Bunica a aflat pe la sfarsitul lui octombrie, dupa ce a terminat cu munca campului, s-a dus la scoala, a vorbit cu invatatorul si sfatuita de el a  lasat-o si pe fata mai mica la scoala...
 Mama a fost premianta in clasa a III-a , avea doar opt ani, si drept urmare a primit o carte de povesti printre care, isi aminteste, era si  Prichindel, de Fratii Grimm. Cartea doar a apucat sa o rasfoiasca atunci cand inca era la serbarea de sfarsit de an pentru ca a fost obligata sa o doneze bibliotecii scolii, asa cum s-a intamplat cu toate cartile primite si de ceilalti premianti.
Astazi am citit  Prichindel on-line, dar  o voi cauta  in librarii ca sa o poata avea, in sfarsit, si mama mea. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

esti aici: